Cârțu: „Mă aștept la o partidă încrâncenată în Giulești, Rapidul e altă echipă față de tur”

Cârțu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Directorul tehnic al echipei CS Universitatea, Sorin Cârțu, este convins că meciul de duminică, dintre Rapid și Craiova, va fi unul extrem de disputat, gazdele având obiectivul salvării de la retrogradare, iar alb-albaștrii încearcă să încheie seria negativă de șase jocuri consecutive fără victorie, ultimele trei fiind pierdute.

  • Rapid București – CS U Craiova, meci ce contează pentru etapa a 32-a a Ligii 1, se dispută duminică, de la ora 21:00.

„Mă aștept la o partidă încrâncenată, ei au nevoie de un rezultat bun pentru a evita retrogradarea, iar noi vrem să depășim acest moment dificil prin care trecem. Noi tot sperăm să ieșim din această pasă neagră, care se prelungește și ne crează un disconfort. Mai mult, șterge din memoria suporterilor ceea ce am făcut înainte, acel parcurs deosebit pe care l-am avut. Rapidul s-a schimbat mult față de tur, este o echipă total diferită. Doar atmosfera frumoasă a rămas la fel, tipic pentru Giulești. Mă așteptam să aibă un parcurs bun cu Bergodi, este un antrenor care și-a lăsat amprenta acolo unde a antrenat, serios, profesionist, un antrenor străin care a arătat destule în campionatul nostru. Nu știu dacă vor retrograda giuleștenii, dar un campionat cu Rapid, Craiova sau Timișoara este un campionat mult mai frumos” a declarat Cârțu.

Sorin Cârțu a rememorat disputele dintre Universitatea Craiova și Rapid din cariera sa de antrenor, făcând și o referire la perioda petrecută pe banca giuleștenilor, acum 20 de ani. „Mă leagă multe amintiri de meciurile cu Rapid. În primul rând debutul meu ca antrenor, acel 5-0 de pe „Central”. Apoi, acea victorie din 1989, când Rapidul a retrogradat, cu golul lui Neagoe din ultimul minut. A fost cel mai frumos meci din toată cariera mea de antrenor. Cred că toți jucătorii au avut câte două ocazii de gol, se juca de la o poartă la alta, iar în tribune publicul lor senzațional îi încuraja frenetic. Ar fi bine să mai fie astfel de meciuri. Am fost și antrenor acolo, am simțit ce înseamnă Giuleștiul, dar despre finala aceea de Cupă din 1995 nu mai vreau să vorbesc, fiindcă mi s-au confirmat mai târziu anumite bănuieli pe care le-am avut atunci” a spus tehnicianul oltean.
 
Craiova nu va transfera mai mult de doi-trei jucători în vară
 
Sorin Cârțu spune că s-a trasat deja strategia pentru sezonul următor, aceasta vizând păstrarea majorității jucătorilor din actualul lot și achiziționarea a doi-trei jucători, pentru a se reuși intrarea în play-off: „Nu aș vrea să schimbăm prea mult lotul, fiindcă s-ar pierde această omogenitate obținută pe parcursul acestui sezon, întrucât echipa este total schimbată față de sezonul trecut, când evolua în Divizia B. Mai trebuie să ținem cont și de extracomunitari și de acea limită de 25 de jucători în lot, dar 2-3 achiziții sunt necesare, pentru a fi mai buni la anul, când va fi un campionat mai puternic. Obiectivul pentru sezonul viitor este în primul rând să intrăm în play-off, apoi vom vedea dacă putem aborda obiective mai interesante, respectiv cupele europene. Sper în primul rând să avem lotul complet în pregătirea de vară”.

Antrenorul Craiovei regretă că echipa sa nu a ținut pasul cu ASA Târgu Mureș, formație care la un moment dat avea un avantaj mic în fața alb-albaștrilor și între timp a depășit Steaua în clasament: „Sunt total surprins de parcursul pe care l-a avut ASA Târgu Mureș, nimeni nu se aștepta să se lupte la titlu și chiar are șanse să-l câștige. Sunt supărat pe noi că nu am speculat momentul acela bun și am pierdut meciul direct cu ASA, fiindcă puteam să fim noi în locul lor”.
 
Achim: „În Giulești vrem să demonstrăm că suntem tot echipa care a făcut istorie”
 
Fundașul dreapta al Universității Craiova, Sebastian Achim, recunoaște că el și colegii săi au fost afectați de decizia UEFA de a le interzice accesul în cupele europene și acest lucru a contribuit la seria negativă, însă este convins că echipa poate câștiga ultimele trei meciuri ale sezonului.

„Trecem printr-o perioadă mai nefastă, pentru că nu am mai câștigat de 6 meciuri, dar mai sunt și astfel de momente în viața unei echipe. Am avut și neșansă, dar ne-a afectat și acea decizie de a nu juca în cupele europene, pentru noi ar fi însemnat ceva deosebit, o performanță. Sper să reîncepem să câștigăm o dată cu meciul din Giulești, să demonstrăm că suntem echipa care a făcut istorie prin acea serie de invincibilitate. Obiectivul nostru este să câștigăm cele 3 meciuri rămase și să terminăm campionatul pe un loc cât mai bun. Suntem motivați, uniți și trebuie să privim înainte, pentru că Universitatea este o forță de care toți adversarii trebuie să se teamă” a spus fundașul Craiovei.

Contra Rapidului, Universitatea va fi lipsită de căpitanul Pablo Brandan, care și-a reluat antrenamentele, dar nu este pregătit să reintre. În schimb, va reveni Izvoranu, în timp ce pentru Bancu se așteaptă momentul potrivit pentru revenirea pe teren. „Ardoarea cu care s-a jucat acest final de campionat ne-a făcut să amânăm redebutul său, ne-a fost teamă să nu i se întâmple ceva” a spus Cârțu.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Anunț pentru românii ce folosesc numerar. Băncile au pus LIMITĂ
Anunț pentru românii ce folosesc numerar. Băncile au pus LIMITĂ
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×